Aura Vali Roșca, o româncă în vârstă de 42 de ani, a murit în Italia, chiar de Ziua Femeii, după o grea și lungă luptă cu cancerul. Povestea vieții sale este, însă, una impresionantă.
„Aura era o femeie extraordinară, o soție și o mamă foarte grijulie, chiar și în timpul bolii. A murit în brațele mele”, sunt cuvintele îndurerate ale lui Filippo Quaggia, un italian din localitatea Brugine, provincia Padova din Veneto, care era căsătorit cu Aura.
Potrivit publicației Il Gazzettino, femeia suferea de cancer de câțiva ani, boală cu care a luptat până la capăt, fără să-și piardă bunătatea și zâmbetul.
Născută la Galați, Aura a ajuns în Italia mai întâi ca turistă, vizitând Veneția, moment în care s-a îndrăgostit iremediabil de această țară, dar și de un bărbat din italian.
„Soțul surorii ei, care ulterior avea să devină cumnatul meu, a început să lucreze în firma mea și mi-a cerut să fiu ghidul lor în lagună. Nu știu dacă la final Aura s-a îndrăgostit de mine sau de Veneția”, și-a amintit Filippo, cu un zâmbet îndurerat pe buze.
Dragostea dintre Aura și Filippo s-a înfiripat imediat, iar în 2013 s-au căsătorit. Din iubirea lor s-a născut Federico, în timp ce femeia româncă mai avea un fiu, Dragoș, dintr-o relație anterioară, iar noul ei soț avea două fiice, Denise și Alessandra, din prima căsătorie.
O familie mare și frumoasă, care a făcut tot posibilul să o susțină pe Aura în timpul bolii, depistată în urmă cu doi ani. Mai mult, pe toată durata bolii a avut-o alături chiar și pe prima soție a bărbatului, Luisella.
Ajunsă la spitalul din Padova, femeia a fost supusă tratamentului cu chimioterapie. În timpul întregii perioade de luptă cu această boală, pe care nu a ascuns-o niciodată, a creat un fel de jurnal fotografic pe rețelele de socializare, mai precizează ziarul italian.
„Aura iubea călătoriile și am făcut unele frumoase, chiar și în timpul bolii, cu copiii. Apoi, era o bucătăreasă excelentă și știa întotdeauna cum să-i bucure pe oaspeții care veneau să ne viziteze”, a mai mărturisit soțul româncei.
Pe lângă familie, Aurei i-au fost alături și alte persoane care o îndrăgeau și o apreciau. Una dintre ele este Vanessa Fabbian, o prietenă a sa, care a declarat:
„Am cunoscut-o pe Aura în urmă cu mulți ani, eram colege într-un supermarket și apoi, chiar și după ce am schimbat locul de muncă, am rămas în contact, fiindcă locuiam amândouă în Brugine. Era o persoană cu adevărat specială, ea și Filippo erau mereu disponibili și primitori. Ne va lipsi foarte mult”.